O furtună puternică pe mare
Înfricoșători, norii aleargă sub cerul încruntat,
Sfâșiați și-mpinși de uraganul clocotitor, întunecat:
Fulgerele lansează flăcări orbitoare,
Urmate-apoi de trăsnete asurzitoare.
Marea zbiară ca și cum i-ar prevesti lumii pieirea,
Iar pânzele de spumă-n zbor biciuie privirea.
Acum, ruliul ne-aruncă dintr-un bord în altul
Și vergile cad cu capetele-n val din tot înaltul:
Trebuie-n tumultul nebun urechile s-acoperim,
Nu putem face nimic, nu ne vedem, nu ne-auzim.
Velele-s rupte și straiurile spânzură-n iadul acvatic,
Mii de scântei sar din focul ceresc, sălbatic.
Acum în bordul de sub vânt, acum în cel din vânt
Ne-agățăm de un firicel de viață așteptând
În bezna din ce în ce mai mare clipa-n care
Trudita noastră navă se va prăvăli în mare.
Neputincioși, așteptăm în noaptea neagră și ostilă
Sfârșitul. Soarta ne-atârnă de-o biată balama fragilă.
Șansele noastre-s mici; înnebunitor, suspansul continuă;
Vacarmul e cumplit și mai e destul până se va crăpa de ziuă.
Deodată vijelia a contenit și cerul spre est s-a-nseninat;
Dar nava cu velele și greementul rupte-a eșuat.
Și, mai rău de-atât: cinci marinari și-un băiat, un mus
Ultimul nădejdea, sufletul mamei lui, care-l iubea nespus
S-au pierdut (ei nu mai pot vedea acest răsărit de soare)
În furia tempestei și-a viforului de spumă orbitoare.
poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.