La 29 de ani...
Un timp pe care nici nu l-am simțit
Și doar trei sferturi consumat corect.
Sfertul rămas, e timpul irosit
În căutarea "omului perfect".
A devenit acum de negăsit,
Acela ce era sărac cu duhul.
Copilul vieții de ne-nlocuit,
Ce-și permitea a cuceri văzduhul.
Rămase doar poetul obosit
Și teama resemnării viitoare,
De care căutarea-mi s-a lovit,
Pierzând esența tămăduitoare.
Ne naștem cu rețeta fericirii
Scrisă-n pupilele copilăriei,
Dar firea ne dă-n brațele orbirii,
Făcându-ne părtași nimicniciei.
Așa si eu, tot ca oricare altul,
M-am irosit crezând a trebui
De la trăirea simplă-a face saltul,
La trista-nțelepciune de-a-mpietri.
Am învățat cum să mă pierd pe mine
N-am învățat nimic din ce credeam,
Că presupune o schimbare-n bine.
Râvnesc acum, tot ce atunci... trăiam.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre copilărie
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre sărăcie
- poezii despre poezie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre naștere
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.