Mâzgălitură
Chipul lui Rexroth reflectând istovit
bucuria omenească
Păr alb, sprâncene-naripate
mustața ca o mătură,
flori țâșnind din
capul său trist,
ascultând cântecul de stradă al lui Edith Piaf
în timp ce ea străbate universul
din care-a dispărut orice urmă de viață
și orașele s-au făcut nevăzute
a rămas numai Dumnezeul Dragostei
zâmbind.
poezie de Allen Ginsberg (martie 1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.