Viața mea stătea o Armă Încărcată
Viața mea stătea o Armă Încărcată
Prin unghere asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul M-a identificat
M-a luat cu El și...
Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane
Acum Noi vânăm Căprioara delicată
Și de câte ori vorbesc cu El
Munții-mi răspund de-ndată.
Și eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea
Ca și cum un chip Vezuvian
Își incediază desfătarea
Și când Noaptea Ziua Noastră-i de-acum trecut
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme
Mă simt mai bine decât atunci când împărțim
Perna Moale umplută cu penele Raței de Mare
Dușman de moarte-s dușmanilor lui
Nicio șansă nu acord
Celui spre care-ndrept Ochiul Galben
Sau Degetul neîndurător
Decât El mai mult s-ar putea să trăiesc,
Deși-ar trebui să trăiască El mai mult decât mine
Pentru că eu n-am decât puterea de-a ucide,
Fără puterea de-a muri când îmi convine
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre dușmănie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre văi
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vorbire
- poezii despre somn
- poezii despre rațe
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.