Priveam uimit...

Priveam uimit cascada în cădere
cu vălătucii rupţi din rădăcină
pe stâncile cu brâuri austere
sub razele curgând din luna plină.
Ajuns cu vântul serii de departe,
un dor de ducă se oprea pe frunte
brodat cu lacrimile unui munte
care-mi citea trecutul dintr-o carte.

Citea despre idila fermecată,
cu amintiri rămase pe o stâncă
dintr-o iubire care-a fost odată
sub muntele ce lăcrimează încă.
A fost numai o scurtă nebunie
la un sfârşit întârziat de vară,
cu jurăminte dând pe dinafară
în clipele de-adâncă frenezie.

Dar a venit un tren din depărtare,
oprit doar cât să urci într-un vagon,
eu am rămas privind de pe peron
cum dispărea pierzându-se în zare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!