Doña Alba, Doña Sol
Mă-ntorc peste timp și uimit te revăd,
trecând majestos... pe podul Triana,
în apă, pe valuri, tresaltă coroana
desprinsă din umbra-ți rămasă pe pod.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
aleargă prin minte această-ntrebare,
iar umbra căzută pe unde dispare...
O, doña Alba! O, doña Sol!
Exultă pe soclu Adolfo Becquer,
în parcul central Maria Luisa,
când simte venind, odată cu briza,
parfum de amantă cu iz adulter.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
rămâne pe gânduri poetul Becquer,
iar ploaia de toamnă, căzută din cer,
se scurge ca lacrima doñei Sol.
Din lacrimă crește un tainic mister,
adus peste timp în parcul Luizei
pe bustul întins sub aripa brizei
de unde privește poetul Becquer.
Ești doña Alba, sau doña Sol?
se-ntreabă retoric Adolfo Becher...
Resimte deodată temutul mister
e doña Alba, nu-i doña Sol!
Aș vrea să-l ajut pe poetul Becher,
o caut prin parcuri pe doña Sol,
dar ploaia se cerne deasupra domol
din norii întinși fără margini pe cer.
Cu gândul mă pierd haotic în gol,
învins mă întorc în camera goală,
poetul Becher se tânguie-afară
O, doña Alba! O, doña Sol!
(Aduceri aminte din Parcul Maria Luiza, Sevilla, 1999)
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.