Unirea cea Mare
1 decembrie 1918
Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.
Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.
Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,
Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare
Au ctitorit destinul Ţării.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.