Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!