Nebunul
Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam așa:
Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măștile-mi fuseseră furate, cele șapte măști
pe care le-am modelat și purtat de-a lungul a șapte vieți.
Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoții, hoții, blestemații de hoți... "
Bărbații și femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;
Iar când am ajuns în piață,
un tânăr de pe-un acoperiș a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară fața;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
și-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântați, binecuvântați fie hoții care mi-au furat măștile."
Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătății
și siguranța celui care nu este înțeles de nimeni,
pentru că cei care ne înțeleg iau în robie câte ceva din noi.
Dar, permiteți-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea
în închisoare un hoț este ferit de alt hoț.
* Extras din "Nebunul cântecele și parabolele lui."
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.