Însemnări din trecut
Naufragiată undeva și împotmolită
aici, pe-un balansoar cenușiu-albastru
și după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune
Stau și privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.
Mă legănam în ziua cenușiu-albastră
pe când sub mine
vietățile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăși amintirea
soarelui și lunii aducătoare de maree:
unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoșate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflat
de reci lumini, semnale minunate,
care-nșeală prada ori fulgeră
rețele de-nștiințări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul.
Câștigat-am ochi și plămâni, sau libertatea
să deosebesc dimineața de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nțelepciune
prin subțiraticul aer hoinar?
Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâșiate de călătoria
în sus către suprafața
cenușiu-albastră, schimbătoare:
înțelesurile odinioară vii
și fosforescente
se șterg și pier acum
în mâinile mele
Încerc dar nu pot desluși.
poezie de Margaret Atwood
Adăugat de Dănuț Cepoi
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.