Pe-o aripă de vis
Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.
Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.
Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
și-n zâmbetul din fiecare floare.
Voi adormi sub vraja nesfârșită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aș vrea să le împac
cu duci povești din fosta recuzită.
Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimți că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.