Ung genunchiul
monoton în aerul jilav instalat
de zile bune prin peștera
din apartamentul fără pretenții
și geamuri veșnic sparte
unde genunchii mei în general
mă dor și oasele pocnesc
la fiecare pas care mă duce
aduce în singurătate stau
frigul mă-nconjoară grijuliu
pe întuneric fac somnul
desprins din vechi palate
foamea-i instalată provizoriu
și mă scobește peste tot
nu pot să mă apăr de noul trend
impus de mințile rătăcite
durerea de genunchi potolește
foamea cea de pe urmă conștientă
că a trecut deja pe locul doi
în obțiunile cu flori de mucegai
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Vasile Culidiuc. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.