Schimbarea la față...
Sa mai dus înc-un secol din viață.
O epocă, o eră, o clipă
Comprimate-n schimbarea la față
Cu percepții de spațiu și pripă
Iar pe cer stă aprins Betleemul
Iar în iesle zâmbește pruncia
Iar amestecă-n sine blestemul
Cu sensații de hău, veșnicia
Din neant înclinat, Vărsătorul
Dezmembrăndu-mi faptura cu ape
Își așterne tristețea și dorul
La picioare, de lume aproape...
În bătaie de vânturi stelare
Energie pe creste de valuri
Curge lin în cavernele care
Sunt și fire și linii de maluri
Și nimic nu mai tulbură vise
În percepții aevea simțite
De paternele alea concise
Care strigă și tac că-s iubite
De făpturi persistente în lipse.
Numai Terra-și continuă zborul
Pe fundal permanent de eclipse
Ba urmandu-și ba nu, Varsătorul...
Pun piciorul în pragul epocii
Și de mână cu dulcele Soare
Plec în lumea ce-și ține bojocii
Când tăcerea din strigăte doare...
Cu speranța, că iar voi renaște
Precum Phoenix din veșnica zgură
În Ajunul de Sfintele Paște
În aceiași firească postură...
... Să mai duc înc-un secol din viață
O epocă, o eră, o clipă
Mă mângâi cu schimbarea la față
Din percepții, din spațiu, din pripă...
poezie de Iurie Osoianu (29 decembrie 2019)
Adăugat de Anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.