Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!