Doar tu, da Coza...
Când nu-ți mai simți nici umbra, strigi la lună,
Să îți auzi ecoul printre chriști
Și te izbești cu ochii de furtună
Să simți că mai respiri și că exiști.
Calci pe obuze, să-ți faci rană vie
Să curgă sânge, sevă pentru vers
Și te ascunzi, umil, în poezie
Că alte locuri nu-s în univers.
Și cauți un rotund printre ruine,
Dar niciun diametru nu-i întreg.
Numai frânturi de arii clandestine
Spre care doar durerile converg.
Destine se împiedică de moarte
Pe drum de foc cu diavoli la hotar
Și îngeri negri fără pașapoarte
Împrăștie cenușă și calvar.
La porți de rai, se-nghesuie samsarii
Să medieze-nstrăinări de rugi
În roșu-ndepărtat unde quasarii
Din găuri negre racolează slugi...
Planeta geme sub atacuri dure,
Nebunu-ngână un refren drăcesc
Și umbra mea, cum poate să îndure
Decoru-acesta nedumnezeiesc?
Și dacă ne privești când supradoza
De ură intoxică omenirea,
Doar tu mai poți trimite-aici, da Coza
Cuvântul ce ne-aduce mântuirea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.