Rugă de seară
Dă Doamne ploaie, ploaie de iubire,
Că tot pământul este însetat,
Îneacă în potop de fericire,
Întreaga lume, scoate-o din păcat.
Dă Doamne vânt, un vânt de libertate,
Ca aripile gândului smerit
Până departe-n ceruri să ne poarte,
Să dispărem tăcuți în infinit.
Dă Doamne soare, soare cald, feeric,
Să ne topească inima cu foc
Și să ne scape mintea de întuneric,
Să înțelegem viața ca pe-un joc.
poezie de Octavian Cocoș (7 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.