Dorul care arde

Ia-mi dorul cu tine
cu gândul la tine iese din matcă
se revarsă cu sete nebună
îmi învăluie întreaga fiinţă
şi mă topeşte ca mierea în apă.

Ţine doru-mi lângă tine
struneşte-l ca pe tânărul armăsar
înclinat spre năzdrăvănii
ce-aleargă prin codri virgini
mă loveşte când nu mă aştept
mă înclină şi mă freamătă asemenea
unui plop tremurător.

Strânge-mi dorul în braţe
vâlvătaie aprinsă
a bumbacului înfoiat
cu chip de ceaţă lăptoasă
mă pârjoleşte fără măsură
şi mă slăbănogeşte plonjându-mă
în somnul neliniştii.

Să ţinem flacăra dorului aprinsă
iar dacă o fi
să ne cuprindă iremediabil
măcar să ardem împreună.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!