La Sinaia

Ne biciuie răcoarea dimineţii,
Iar muntele-şi ascunde capu-n nori,
Păşim alături pe cărarea vieţii,
Doi tineri şi destoinici călători.

Deasupra noastră brazii se apleacă,
Măreţi străjeri cu cetinile verzi,
Te iau de mână, tu tresari oleacă
Şi mă priveşti, dar parcă nu mă vezi.

O vrajă de iubire se-nfiripă,
Vorbim încet, cu glasul tremurat,
Natura toată încremeneşte-o clipă,
La mânăstire clopotele bat.

Castelul e pustiu şi dormitează,
N-a mai primit monarhi de-atâţia ani,
Dar când intrăm, pe loc se-nviorează,
Văzând în noi doi mândri suverani.

Şi plini de dor ne avântăm pe creste
Călcând uşor pe plapuma de nea,
Să facem din iubire o poveste,
Eu să fiu prinţ, iar tu prinţesa mea.

Când nori pufoşi, îngrămădiţi în cete,
Se duc spre un hotar necunoscut,
Vrei să-mi vorbeşti, dar eu îţi pun pecete,
Pe buze moi cu primul meu sărut.

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!