Timpul, o execuție lentă
Crește în mine ca un aluat
nu-i bai zic
parcă asist la propria-mi execuție
tristețea măcinată mărunt
îmi intră prin piele
am răbdarea unui castor
cu degetele încărcate de cuvinte
scriu ultimul bilet și
din când în când
dialoghez cu singurătatea
nu
nu mi-e frică de moarte ci
de neputința de a mai fi
ceea ce am fost
simt cum umbra mi se scurge
pe lateralul feței
transformându-mă
într-un canal de scurgere
a rezidurilor
nu mă priviți
lăsați timpul să-și vadă de treabă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.