O Spanie tânără

Era o vreme-a infamiei şi-a minciunii. Întreaga Spanie,
o Spanie rănită, era îmbrăcată pentru carnaval,
un saltimbanc trist şi meschin; era o campanie
făcută s-ascundă rana pricinuită de glonţul mortal.

Asta a fost atunci. Eram aproape-adolescenţi:
timp tulbure, prevestiri rele, zări gri, grave,
coşmaruri în spatele unor ochi inocenţi,
iar marea dormita, umflată de-atâtea epave.

Am jurat că vom abandona acea galeră sordidă,
că vom naviga departe pe catifeaua marină,
că vom părăsi portul pe-o corabie de-argint, rapidă,
că vom ridica velele şi vom cunoaşte libertatea deplină.

Chiar şi atunci, în abisul acelui vis – copleşit
de-a secolului insuficienţă, confuzie şi erori –
n-am încetat să căutăm lumina care n-am devenit,
idealul pierdut, să navigăm prin noapte spre zori.

Condus fiecare de propria-i sminteală, neînţelegere,
ne-am agitat, ne-am dichisit, am lepădat pe podea
armurile nefolosite. Şi-am spus cu convingere,
"deşi azi nu-i deloc bine, ziua de mâine va fi a mea."

Astăzi e ziua aceea de mâine. Iar toată
Spania, fluturând beteală de carnaval infamă,
se contorsionează, săracă, sfrijită şi beată;
a băut un vin rău: sânge din propria-i rană.

Când tu, tinereţe, poţi face-o schimbare-n bine,
Voinţa-ţi să fie lege. O odisee – şi nu una oarecare –
fii inimă luminii care, de undeva de sus, tot vine:
E vorba de-un diamant în care arde o lumina mare.

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!