Răpesc parfumul ploilor amare
Mă-njunghie o coastă-a unei Eve
În patosul nebun ce-nlănțuiesc
Fiori ce ard în flacăra din seve
Și-n iureșul iubirii ce-o-ntregesc.
Te caut în urgia negăsirii
Și-n țipetele palidei prigori,
Prin venele secate ale firii
Și-n aburul năvalnicei vâltori.
Mi-i trupul schingiuit de antiteze
Între lumină și-ntunericul diurn,
A mea privire-ncepe să ofteze
De-amorul sfâșiat și taciturn.
Un dor incendiat îmi sfredelește
A inimii aortă până-n glezne,
O umbră nechemată mă rănește
În pântecul albastrului din bezne.
Răpesc parfumul ploilor amare
Din cerul cânepiu, pierdut, le sorb,
Vandalizând tempeste constelare,
Străfulgerându-ți ochii ca un orb.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.