Tradiții de Buna Bestire
Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Și-mpodobește natură
Cu petale-n mii de culori.
La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creștină,
Cântă cucul prima oară,
Anunțând veste divină.
O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Și mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.
În această sărbătoare,
Sacru și mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.
Gavriil, Arhanghel Mare,
Vestind Mariei Fecioare,
A Domnului întrupare,
Bine-i de însămânțare.
Gătită-n flori de mireasă,
Natura la Blagovește,
O recoltă generoasă
Pentru toamnă prevestește.
Când vremea se răcorește,
Iar floarea-n pomi este ninsă,
Iarna se mai prelungește
Și recolta-i compromisă.
Via, pomii din livadă,
Vite din gospodărie,
Casă, curte și ogradă,
Se afumă cu tămâie.
Să alunge-n depărtare,
Molime și duhuri rele,
Grădini de-a fi roditoare
Și sănătoase vitele.
Morminte din cimitire
Se sapă și se îngrijesc,
Spre a morților cinstire,
Ce-n loc de veci se odihnesc.
Prin tradiție creștină,
De suflet, spre mântuire,
Se-mpart: vin, pește, lumină...
Cu-a morților pomenire.
Că prin Sfânta Sărbătoare
Ce precede Înviere,
Se dezleagă la mâncare,
Pește, de-a poftei plăcere.
Iar omul care postește
Și sărbătorile ține,
Mâncând pește-n Blagovește,
Tot anu-i va merge bine.
Cei ce spun că nu au vreme
De credință-n viața scurtă,
Nu simt că timpul se cerne
Către lumea nevăzută.
Nu citesc Sfânta Scriptură,
Să afle ce-i pocăință.
Doar prin sacră-nvățătură,
Sădești în suflet credința!
Cât stau în popas de viață,
Scriu tradiții moștenite
Și prin vreme port speranță
Că vor fi cândva citite.
Deschid fereastră de suflet,
Cu tradiții pentru lume,
Ce le-am primit în testament
Și mi le-am legat de nume.
Se spune că-n altă lume,
Dincolo de pragul nopții
Poți avea parte de bine,
Când pe credință pui sorții.
Sufletul conduce chipul,
Pelerin pe-a vieții cale,
Dar dușman îi este timpul,
Când se scurgă la-ntâmplare.
Prin vremuri revin tradiții,
Spre a fi perpetuate.
Chiar dacă sunt superstiții,
Duc legende mai departe.
Când în zi de Blagovește,
Vremea e capricioasă,
La fel va fi și de Paște,
Mohorâtă și ploioasă.
25 martie - Buna Bestire
Din anuarul "Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
Editura Paideia - București / / 2008
Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiții creștine și ritualuri românești" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.