Izbânda
Stau copiii și se uită cum se sfârtecă maturii
pentr-o halcă de "izbândă" din pomostul strâmt al urii.
Și izbânda, ponosită, o aduc apoi acasă
pentru-a-și crește puradeii-n "educație aleasă".
În bordeiul dintre dealuri, o fărâmă de iubire,
dintr-un suflet de copil, se ascunde în Psaltire
și pătrunde înțelesuri ignorate de "izbândă",
care-i țin vie speranța-n inimioara lui flămândă.
E-obosită și-nsetată, răbdătoare și cuminte,
degerată pe la margini, că n-are cin' s-o alinte.
Iliuț aprinde focul și deretică prin casă,
caută în dulăpior, să pună ceva pe masă.
Mai e un coltuc de pâine... face-un ceai de sunătoare,
dejunează cu bunica, privind prin geam la ninsoare...
Nu și-a cunoscut părinții... bunicuța e bătrână
și acum, fiind bolnavă, zace-n pat, de-o săptămână...
Iliuță iese-n drum, la copiii din vecini,
care, de-atâtea "izbânzi", parcă au prins rădăcini.
Le zâmbește și-i întreabă dacă nu vor să se joace.
Îl privesc pieziș, și, 'n treacăt, îi răspund: "Lasă-ne-n pace,
că miroși a sărăcie și a "loser" fără rost!..."
Băiețelul se-ntristează și se simte și mai prost.
"-Nu-i lua-n seamă!", zice-o voce, ca venită de niciunde...
și, cu-atingeri de mătase, drept în inimă-i pătrunde.
"-Sunt cei ce-au dobândit lumea, însă sufletu-au pierdut!
Al tău e strălucitor și curat, ca la-nceput!
Inimioara ta micuță, chiar dacă este flămândă,
este plină de Lumină! Asta e Marea Izbândă!"
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.