Străin în propria mea țară
Chiar printre dealurile și șesurile cunoscute
eu am devenit un străin în propria mea țară,
acolo unde Duero dansează deasupra pietrelor gri,
printre stejari fantomatici,
în Castilia mistică, în Castilia războinică,
blajina, modesta, orgolioasa Castilie,
Castilia snobismului și-a belșugului.
Dar eu m-am născut în Anadaluzia.
Și, plin de amintiri din copilărie,
visez să-i cânt cântecele
razele de soare printre valsurile ferigilor,
berzele cocoțate pe turnurile clopotnițelor,
orașele sub indigoul cerului în care
nu se văd femei, piețele pustii
unde portocalii sunt incendiați
de fructe, livezile umbroase,
fructele palide din lămâi
licărind în apa fântânilor.
Nard, garoafe, busuioc și mentă,
dumbrăvi cu măslini abia zăriți sub
piaptănul unui soare care paralizează și orbește totul,
munți de levănțică peste care
se revarsă rujul serii.
Fără o frânghie cu care să-mi ancorez memoria
în inimă, ele n-au viață.
Zdrențuite și uzate,-s prada
tuturor aducerilor aminte, povara pe care
memoria trebuie s-o poarte-n ea însăși.
Într-o zi, într-o lumină binecuvântată, ele vor reveni
asemeni unor trupuri imaculat spălate spre țărm.
poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre fructe
- poezii despre dans
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vals
- poezii despre stejari
- poezii despre seară
- poezii despre ruj
- poezii despre oraș
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.