Lumea de azi
Când totu-n lume e întors pe dos
Și ne conduc, ocult, ciudate legi,
E inutil, ba chiar periculos,
Ca adevărul să îl înțelegi.
De vezi minciuna și încerci s-o negi,
Ești izolat, efortu-i de prisos,
Căci totu-n lume e întors pe dos
Și ne conduc, ocult, ciudate legi.
Suntem împinși în ritm vertiginos
Spre moarte, n-ai putere să alegi,
Căci la butoane sunt senili moșnegi,
Manipulați de cei cu teancul gros...
Și totu-n lume e întors pe dos!
hipersonet de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ritm
- poezii despre prezent
- poezii despre pericole
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
- poezii despre legi
- poezii despre adevăr și minciună
- poezii despre adevăr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.