Cu cât prezentul

Cu cât prezentul urcă spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rămânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipă se nasc atâtea lumi...

Mărire, armoniei din cer si din genuni!
Pătrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alături de furnică si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimă, regretul să-ti treacă mai usor,
Ca prin adâncul mării o umbră de cocor...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!