Îţi aminteşti...

Îţi aminteşti, tu, oare, cum,
Când ai scăpat o floare,
Eu te-am oprit din al tău drum
Din graba ta cea mare?

Şi ca un fapt necunoscut
Urzindu-l hărăzirea,
Acel moment neprevăzut
Aprinse-n noi iubirea?

Un lucru simplu şi mărunt
A noastre vieţi schimbase;
Reversul ceasului defunct
Neşansei dreptu-i luase.

Şi-ţi aminteşti primul sărut
În noaptea cea senină,
Din vara cea nu de demult
Când luna era plină,

Privind cuprinşi în depărtări
Vrăjiţi de valuri line
Ce unduiau sublimei mări
Reflexii opaline?

Acum să te-nţeleg nu pot
Căci văd că nu-ţi mai pasă;
Iubirea nu-ţi mai e un tot
Ce viaţa-ţi luminează.

C-amoru-ţi deveni anost,
Că m-ai exclus din tine,
În ciuda celor ce au fost
Să cred parcă nu-mi vine.

Ce oare vrăji te-au fermecat
Şi oare cum putură
Amorul nostru-nflăcărat
Să ţi-l transforme-n ură?

Din a mea inimă te-ai stins
Şi-mi reproşez în sine
O vină de amor nestins
Menit doar pentru tine.

Din patosul de care-am dat
Atâta timp dovadă
Că te-am iubit cu-adevărat
Răcelii îi cad pradă.

Când amintirea te-o găsi
Cu firea-nduioşată
Vei înţelege şi vei şti
Ce-i dragostea curată.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (24 februarie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Votează! | Copiază!