Aidoma scribului

Poíesis-ul duhului sfânt –
din cartea cunoaşterii
celor ce sunt pe pământ,
prin rostiri genuine a fost statornicit în cuvânt.

Rugă, şoaptă, verset, blestem,
totul în tot cu parfum de poem,
amintind lumii trecutul –
în sunetul vieţii boem.

Aidoma s c r i b u l u i,
ascultând chemările timpului,
totul îmi pare un miraj al cuvântului scris –
autopoíesis între veghe şi vis.

Un spaţiu al memoriei
deopotrivă oniric- sanguin-al istoriei –
locuind cuvântul mirabil nenumărabil:
poíesis-ul duhului întrupat lumină şi har;
rămas spectator la comedia umană,
transfigurându-se noimă
celor fără de moarte în avatar –
cum într-o renaştere eternă
sufletul vieţilor noastre de chihlimbar.

Aidoma scribului
-cronică vie a timpului său,
sub poleiala de metafore,
într-un ignobil sfârşit
te-aşteaptă faptele tale.
Cu toate. Saltul în normalitate,
oricât de greu ţi-e să-l urmezi
într-un pelerinaj inedit,
înseamnă să te lepezi
cu demnitate de amintiri şi păcate,
fiecare pată de lumină şi fiecare umbră având
ecoul ei în eternitate.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!