Brâncuşi

Am intrat în altă lume şi, dând poarta la o parte,
Am zărit iubirea însăşi răstignind vise de noapte!
Iar sub ziduri, înăuntru, aşteptau înlănţuiţi,
Câte doi, zâmbindu-şi galeş, rânduri de îndrăgostiţi!

Păsări gata să-şi ia zborul către cerul subţiat,
C-un sărut aprins în ciocuri şi c-un aer tremurat,
Îmi transfigurau privirea şi vedeam numai candoare
Ce se strecura în aripi cu tot aurul din soare!

Într-un colţ, dusă pe gânduri, acordând uşor vioara,
O statuie-şi cântă rostul numai când se lasă seara,
În rest, e aşa cuminte, ca un nou născut visând
Că pământul îi e mamă, fără-a aştepta la rând!

Iar aproape de lumina ce urca vertiginos
În spiralele iubirii, cu un zâmbet preţios,
Se zărea tăcerea lumii luînd cina cea de taină
La masa cu albe jilţuri, fluturând a iernii haină!

În mijloc, o domnişoară turna-n cupe elixir
Şi punea pe masa rondă fire lungi de trandafir,
Ca bucatele alese din izvor de apă vie
Şi luminile astrale să dureze-o veşnicie!

M-am întors cu ochii-n lacrimi dintr-o lume fără pată
Şi-mi doresc ca acea poartă să se mai deschidă-o dată,
Să intrăm doar împreună şi să ne lăsăm seduşi
De lumina ce-o aruncă de pe margine, Brâncuşi!

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!