Etaloane
îmi măsor înălțimea cu tristețea
la fel
încap în aceleași haine
garderoba gri-șobolan mă dezarmează
telefonul fără fir al cazurilor de boală sună continuu
nu mai ies din mine
mă însingurez voit
închid toate partidele prin care m-am plimbat ca prin niște țări străine
cărora nu le cunosc limba și nici obiceiurile
candidez la celulele mele pentru un loc însorit în care să observ cum se deschid magnolii
și cum o pasăre căreia îi arde de glumă îmi trasează o aură deasupra capului
apoi bucata aceea de cer cade pe mine
mă umplu de albastru așa cum mă umple sufletul tău dimineața când mă ademenești la o cafea cu vorbe bune și aromă dulceagă
îmi măsor simțămintele față de cercul vicios cu un metru de tâmplărie amintire de la bunicul
în încercarea haioasă de a ține la distanță străinul pe care abia îl oberv cu dioptriile adăugate de milioanele de pixeli la pas prin față zilnic
nu mă mai tem de piticii pe creier ai nimănui îmi spun
și-mi dezinfectez amintirile cu o substanță înțepătoare
îmi măsor empatia cu dorul imobilizat la pat
o dor oasele tușește sec respiră greu
îi dau lacrimi aseptice
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dor
- poezii despre amintiri
- poezii despre țări
- poezii despre înălțime
- poezii despre vestimentație
- poezii despre umor
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre telefon
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.