Despre lumină

Cu aerul, când respirăm, strivim în noi lumini
Născute din lacrimile coroanei de spini,
Ne rugăm către Timp să ne lase în pace
Dar el, plictisit, în curcubeu ne preface.

Din verdele care urcă în noi, sevă păgână,
Şi se întoarce, înroşit pulsând din picior înspre mână,
Ne luăm îndrăzneala şi dezvăluim cântul,
Justificăm viaţa, sufletul care zboară cu vântul.

Iar dintre frunzele lucii care firav foşnesc
Prin anotimpul în care se îndrăgostesc
Alegem uitarea, amurgul, liniştea-i mieroasă,
Ne agăţăm de tristeţe ca păpădia de coasă.

Şi în setea lamei stârnită-n cruda lumină
Ne cufundăm gâtul strălucind fără vină,
Ne lăsăm privirea să ardă oarbă, absentă,
Să ducă-n uitare sufletul cu tot cu amprentă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Votează! | Copiază!