Ancore pierdute

Ca un peşte uscat, avortat demult pe mal de apele saline,
Trăia acolo-un marinar bătrân, cu pielea cafenie ca de mort,
Care povestea de-o navă străveche, scufundată-n port
Acum o sută de ani şi mai bine,

Unde scafandrii, scufundându-se pentru-a scoate la lumină
O legendă care-şi croise-un drum printre oamenii navelor,
Au găsit jos în regatul întunericului mut şi înşelător
Ancore care nu se mai vedeau, înghiţite de flora marină.

Optimizând o eclipsă, investigând într-un anume fel de regie
Nenorocul lor, folosindu-se de-o evidentă-analogie
Pentru-a desluşi urme dincolo de uşile-ntrebării,
Marinarul a făcut povestea mai veche decât ierburile mării –

Spunând multe despre cele trecute, uitate de rapsozi,
Trecute odată cu el, a cărui mamă n-ar fi trebuit să aibă plozi.

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!