Timpul, zidul dintre generații
Cerul a îngenuncheat în fântâna
din curtea bunicilor
brațele liniștii se încolăcesc
peste chipul uitat sub icoană
îmi pipăi obrajii
și nicio dorință
doar iedera
de pe streșini
sărută cerul
confuz îmi privesc bătrânețea
ca pe o amintire
și plâng...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.