În tihna-nserării pornită-i colinda!
Dorm vise, răzlețe, în leagănul nopții,
Pe candida pernă-a polarilor fulgi,
Sar așchii pe gene, din pântecul sorții,
Căzând în genunchi, preasfintele rugi.
Dar zorii-s aproape, opincile joacă,
Se-nnoadă magia în cetini de brad,
Miresele iernii, în alb înveșmântă
Tabloul angelic, din țurțuri de jad.
În tihna-nserării pornită-i colinda,
Iar strigăte-agile sparg globuri de tihnă,
Cu soare-n obraji, creștinii-s șterg tinda,
Să fie urați, s-aibă traiu-n odihnă.
Flăcăii colindă, pământul răsună,
Privesc visători cum arde o stea,
Răzbată iubirea, în ceas de furtună,
Iar pacea să cearnă, ca fulgii de nea.
Crăciunu-i sărută pe frunți, părintește,
Și-n lampă le-aprinde lumina creștină,
Ferice de cel ce cu drag veselește,
Iisus s-a născut! Este noaptea divină!
În ieslea din stâncă, pe pat de nuiele,
Scâncește o floare, un prunc îngeresc,
De Domnul trimis, când puzderii de stele
Deschis-au iar Raiul și Fiu-l vestesc!
Feerica noapte se-așterne în case,
Sub cetini de brad se-adună cei dragi,
Trecuse iar Moșul și daruri lăsase,
Să fie din tolba acelorași magi?!...
Cântăm bucuria în aburii pâinii,
Cu dragoste-n suflet Îl preamărim,
Credința-nflorește-n căușul mâinii,
Mesia privește la cum Îl slăvim!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.