Unde să-nvățăm eternul?
Satul se umplea cu pace și cu cetini de viori,
Pe-ale sufletului prispe s-așternea de sărbători,
Chiar de mai scânceau ispite, în cojoace de fiori,
Le piteau în dosul sobei pân' la luminat de zori.
Nici copiii n-aveau treabă cu lozinci de politruci,
Dezlipeau păienjenișuri de-ale săniilor șine,
Antrenau iar clopoțeii, să nu-i facă de rușine...
Adia-a mere coapte, a covrigi, a miezi de nuci...
Auzise "un de-o șchioapă" de la badea ce nu minte,
Că toți lupii se-mpăcară cu pădurea lor, flămândă
Și sub Steaua norocoasă nu stăteau strigoi la pândă,
În ajunul de Crăciun, când se-nveșnicesc colinde...
Știau ei cine-i Iisus, nu citiră doar povești,
Bunul unuia-i spusese, c-ar fi fost copil cuminte
Și-a făcut atâta bine, încât Globu'-l ține minte...
Pentru vârsta îngerească, nu puteai să-i păcălești...
Ticluiau argumentarea către bunii lor părinți,
Când le șuierau la poartă goarnele încolonării,
Incita la neastâmpăr, grea, cătușa așteptării,
Încât n-alipeau șezuturi de laițele, reci, cu dinți...
Și cum fiecare casă i-aștepta cu mare dor,
S-a găsit un Sfântu'-Andrei, o icoană de părinte,
A dus ceata de pitici prin nămeții cât un munte
Și le-a altoit, pe-o viață, dragostea pentru folclor...
Alte timpuri cu alți oameni? Tot copii și tot părinți!
Ce folos de propășirea, ce-a pus măști și la copii?
Unde să-nvățăm eternul, dacă satele-s pustii?
Satele, ce ne-au născut și colindele, și Sfinții...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.