Crucea mulţumirii

Nu doar cuvântul are, de daltă, bunul rost,
cu sufletul la gură, cioplind cântări de pace,
nu doar lumina lui, cu bucurii, îmi coace
anafora-mpăcării în rugile de post.

Tăcerile-balsame îşi ung, pe suflet, rostul,
când gura jinduieşte a blestema smochinul,
ce spre îngenunchere roditu-şi-a preaplinul,
să-mi tulbure adâncimea, ce o colindă postul.

Ţi-am fost atât de oarbă a te vedea în cale
şi-atât de asurzită la şoapta de măslin,
Am fost-o pată a beznei pe Marele-ţi velin,
ce-mi lumina simţirea în răsărituri pale...

Dar crucea mulţumirii îşi urcă-n piept alaiul,
să calc prin suferinţă, întru-a simţi ce-i Raiul.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!