Părinţii a mii de români

Îi vezi, sunt atât de bătrâni
Umbre-au ajuns prin colţ de odaie,
Cu ochii, doi nori, mereu gata de ploaie
Părinţii a mii de români.

În sate-ngropate, stau suflete vii,
De cei dragi, ţinuti fiind departe,
S-au irosit trimiţându-i la carte
Şi-acum case si curţi rămase-s pustii.

Vezi casa bătrână cum şade-ntr-o rână,
Obosită şi ea de drumul cel lung,
La gard, cocoşaţi, stau bătrânii şi plâng
Uitaţi de cei dragi, traiesc clipa din urmă.

Cu toţii de-a valma, părinţi şi bunici,
Fac parte dintr-o altă poveste,
Muşcate le râd la ferestre
Lipsesc doar nepoţii peltici.

Prea hameşi, prea cruzi, trăitorii de azi
Şi-au lăsat trecutul în urmă,
Ochii nesătui orizonturi noi scurmă,
În păcatul uitării tu omule, cazi!

În umbra odăii sleiţi de puteri,
Părinţi şi bunici stau mereu şi ne-aşteaptă,
Ei truditorii zilei de ieri
Îndurându-şi senini soarta nedreaptă.

Lăsaţi pentr-o clipă alergarea deşartă,
Redaţi strălucirea din ochi de-aş vedea fiică şi fiu
Găsiţi-vă timpul de-ntoarceri la vatră
Înainte de-a fi pentru toţi prea târziu.

poezie de Valeria Tamaş (1 august 2008)
Adăugat de valeria
Votează! | Copiază!