Glasul lupoaicei

Într-o seară ca asta
eu, Marea Lupoaică de Piatră
mă desprind din Munte,
îmi deschid fălcile,
si muşc jarul Lunii,
legănându-vă dulce în urletul meu
pe voi, cei zidiţi în
pâclă...

Într-o seară ca asta
zămislesc iarăşi
Cântecul Nemorţii,
dau in clocot
şoapta neuitărilor,
şuierul rădăcinilor,
horele sângelui,
sunetul fluierelor de os,
vuietul văilor veşniciei.

Oh, beţi această fiertură, voi,
umblătorilor pe osia orei!
Smulgeţi-vă
capcanei capitonate!

Spargeţi odată
sacul aminotic,
lăsaţi să curgă
tot Timpul
şi trageţi de voi
dureros, disperat.

În fine,
naşteţi-vă
FĂRĂ
surzenie!
______________

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!