Ascunsele rugi
În întunericul din mine, a nins... Și nu-mi găsesc cărarea.
Și munții vieții-mi sunt ruine. Nu-mi mai aud cum plânge marea!
Copacii mi s-au frânt de doruri și țipă rugi în gândul meu,
Iar păsări vin la liturghie. Dar unde, unde, unde-s eu?!
Îmi țipă pescărușii taina neîmplinitelor speranțe.
Mă contopesc cu disperarea dictând a morții ordonanțe.
Bat vânturi reci dinspre amonte și coasa morții se aduce
De gerul ningerilor mele și de calvarul de pe cruce.
Cu ochii,-n cercuri de lumină, pe drumul crucii rătăcesc,
Ascunse rugi din piept se-nalță. Și-n altă lume desenez
O altă viață peste care e Soarele în răsărit.
Plec și te părăsesc, copile, dar nu uita că te-am iubit!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre cruce
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre păsări
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre ninsoare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.