Inima niciodată n-a putut vorbi
Inima niciodată n-a putut vorbi,
Dar Cuvântul a fost rostit, ca tu să-l înțelegi;
Simți cum inima ți se frânge-acum, aici,
Deși-alte inimi sunt întregi.
Timpul ne învață zilnic, pe pământ, lumește,
Arta care frânge inimi și le lecuiește.
Inimă, ai putea fi uneori naivă și nu puțin,
Dar ce-ai avut de spus, ai spus de fiecare dată,
Iar ecourile-acelor spuse revin, revin,
Se-întorc mai vii ca niciodată.
Timpul ne-nvață arta care-nvie-o inimă-nghețată.
Limbă, tu poți exprima doar
Silabe, bucurii sau întristări,
Până când timpul, luminând străvechi cărări,
Va învia Cuvântul iar.
Timpul, un domn atoate-iertător,
Garantează cuvântul cel nepieritor.
poezie de Edwin Muir, 1887 1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Edwin Muir, 1887 1959. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.