Invocând natura
Pregătiți-vă să stăpâniți
Voi, vanturi
Peste cei ce au fost părăsiți
De gânduri
Aduceții în adieri line
Pe ei
Să capete de la natură
Puteri de lei
În șoapte line să strige vântul
La noi
Ca toți suntem blânzi ca o turmă
De oi
Toți pomii ce-ndură furtunile
Grele
Ce încă țin în viață păcatele
Mele.
Să vină, să strice cu crengile
Lor
Blestemul ce mă ține legat
Până mor
Degeaba am în maini scripturile
Vietii
Degeaba urlă câini enumerând
Poeții
Doar morții îmi pot spune ce este
O viață
Doar ei îmi pot găsi scăparea
Prin ceață.
Dar ploaia stinge portalul
Dintre lumi
Ridicând zid peste înaltele
Culmi
Scăpându-mă de tot de tristul
Viitor
Transformându-mi jalnicul trecut
Într-un nor
Făcându-mă să văd Pământul
Ca un rai
Să cânt naturii ca îngerii
La nai
Făcând să dispară tristețea
Pe vecie
Pământul să rămână de drept,
Numai mie.
poezie de Alin Ojog (1 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre natură
- poezii despre moarte
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.