Născându-se absența...
destinul mi-e potrivnic în zăboviri perene
și biciul de nuiele îl ține ridicat
deasupra încruntării de-a refuza pe gene
să-i duc povara frântă și-apoi să cad la pat
nu sunt a vieții slugă nici croitorul zării
chiar de îmi țes dorințe în cel mai greu apus...
înalț în juru-mi garduri cu ochiul disperării
spre-a nu sfârși de tânăr anost și descompus
netulburată pare întreaga-mi conștiință
când din puteri se-arată alt drum către final
privind cu-nverșunare cum trece-n neființă
prin judecăți abrupte un suflu cerebral
născându-se absența din pasiuni prezente
nu vor rămâne ceasuri, nici umbre, nici talente
poezie de Ionuț Popa (8 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.