Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!