Comoară

În primăvara sa cea mai frumoasă,
Străbunul meu şi-a înălţat o casă,
Pe-o inimă de piatră având temei
Şi-ntinsă pe nouă odăi.

Pridvoru-i natural, scăldat în soare,
Chipul întreg un trandafir în floare,
Aur din holde puse-n pereţi,
Marama din cel mai pur Voroneţ.

Sădi stejar pe zări de necuprins
Şi brazi, să-i ţină veşnic fruntea sus,
Grădina ei, un colţişor de rai,
Cu-o gingăşie unică de mai.

Purtată-n cântec de baladă şi iubire,
Comoara nestemată, crez şi moştenire.

sonet de Constantin Iordache din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!