Așa vreau să rămân
Ne aflăm într-o copaie,
pe o mare înspumată
și mi-e frică
să nu ne mănânce
un șarpe de mare;
Deasupra noastră,
niște constelații
pe care nu le mai văzusem
vreodată.
Mi-aș dori dragon să fiu,
Să-l înfrâng pe șarpe.
Și dorința
mi se îndeplini
pe dată.
Se vede că nu-s amator ;
Din confruntare ies învingător.
Și fericirea
vreau s-o strig
în gura mare.
În clipa aceea,
Din făcut covrig,
Mă rostogolesc,
Căzând din pat
și strig
cu ochii larg deschiși:
Nu-s în copaie!
Am visat, oricum.
Sunt dragon de foc
și-așa vreau să rămân!
poezie de Carmen Cristina Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.