Prag de iarnă
Stă un nor gata să plângă
Sprijinit cu mâna stângă
Pe un vârf de plop uscat,
Ce de frunze-i devastat.
Decor trist... versul îl schimb,
Mi-aleg Soarele drept nimb,
Cu azurul prins în gene,
Iarba verde pân-la glezne.
Am uitat... afară-i toamnă...
Frigul în urechi îmi toarnă,
Nostalgii... pașii-s pierduți
Și zăpezi vin dinspre munți.
Visez lângă șemineu...
Așteptând ca zarul meu,
Norocos, să mi-te-aducă,
Pe o margine de luncă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.