Poem de dor
M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise și în iubiri deșarte...
Deșertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viața-i un miracol și toate au un rost.
Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază și sus din înălțime,
Cu ochii ei cei roșii imi spune-n glas șoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, așteaptă-n răsărit.
Voi fi din nou cu tine și bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Și te adun spre seară într-un poem de dor!
poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina Bonescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre roșu
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.