Omagiu orașelor portuare (Salute To Sailor Town)
Străduțele orașului portuar
Nu-s drepte și n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa și pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber și Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduțele orașului portuar,
Străzile ponosite-ale orașului portuar
Care nu cunosc luxul și nici orgoliul indolent.
Străduțele orașului portuar
Azi își jelesc morții de care la puțini le pasă,
Cei care și-au pierdut viața pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuță din orașul portuar,
Pe străzile cenușii ale orașului portuar,
Care suferă și care-îndură-atâta.
Străduțele orașului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea și gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc și se-nfășoară
Oamenii simpli din orașul portuar,
De pe străduțelor orașului portuar,
De pe străzile temerare-ale orașului portuar,
Care știu atât de omenesc și de frumos să moară.
*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force și Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviația militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenția asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieți și care sufereau cel puțin la fel de mult.
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.