Atunci când te iubeam

Atunci când te iubeam primăvăra
Prin codri, prin poieni, prin ochi de cer
Şi vântu-nmiresmat de flori căra
Scrisori-petale, pline de mister.

Se înverzea tăcerea în lumină
Şi înfrunza un anotimp, zbanghiu,
Cărăruşind boemă şi senină
Covoarele de dor liliachiu...

Atunci... din pieptul meu căzuse-o stea -
Ca o speranţă pusă la mezat...
Şi aerul de şoapte se-aprindea
În braţele dorinţelor purtat;

Iar de la mine pân' la tine-un veac
Îşi preumbla cuvintele nespuse,
Tot căutând distanţelor un leac
În fâlfâiri de aripi nesupuse...

Atunci când te iubeam... La ceas târziu
O luna roată cerului dădea,
Zeflemitor m-a blestemat să fiu
O umbră a celei ce eram cândva.

Să bântui azi, plângând o zi de ieri,
Ca toamna brumărind peste zăvoi
Peste speranţe, vise şi dureri,
Peste iubirile ce au murit în noi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!