Într-o zi...
Într-o zi mi-e mai vară, într-o alta descresc,
Orice clipă trăită printre pași mi-o zăresc,
Învârtită-i timona, dar nu-i timp de întors,
Curg ninsori fără milă, își întrec al lor tors.
Dar, privesc visătoare și-aud ochii zâmbind,
Eu, mireasă în galben, trec prin toamnă iubind,
La picioare rugina mă decalță de ani,
Tropotește-nsoțită de-un alai de șamani.
Și mi-s tălpile goale și-mi par toate mai reci,
Îți ascult îndârjirea, viață, grabnic mai treci,
Dărnicia ți-e scumpă când cerșind primăveri
Vicleșug pui în haina ce-o îmbraci în tăceri.
Anotimpuri străine, rând pe rând amurgesc,
Mi-e în urmă privirea, mi-o adun și pornesc
Prin desișul de frunze, printre vânturi și ploi,
Recunosc... e ușor... când zăpezi dăm în doi.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.